Stiti cum e atunci cand te trezesti, te gandesti la ziua ce urmeaza si o vizualizezi ca pe o zana cu buzele rosii,parul balai si haine in stilul irezistibil parizian.
Nesul si dusul te revigoreaza, muzica are un efect inviorator si totul merge ca balamaua de la usa bunicii, proaspat unsa cu ulei.
Intri in lift, tragi o privire si un zambet spre oglinda si te gandesti "Azi chiar arat bine".Cainii sunt mai nepasatori de trecerea ta ca niciodata, iar drumul spre liceu este o splendoare.
Aici...sunt de ajuns 2 cuvinte ca zana ta sa se dezmembreze, zambetul ii cade si ramane pe podea, parul ii sboara ca puful papadiei, iar hainele dispar in neant.Ramai cu o silueta lipsita de expresivitate care sta lipita, probabil cu lipiciul pe de vremuri care mirosea ingrozitor, insa era eficient, de spatele tau.
Cineva intreaba "Esti suparat(a)?", moment in care mintea zboara spre o multitudine de raspunsuri si intr-un sfarsit apoteotic reusesti sa balmajesti ceva de note sau absente, dupa care te intrebi"Poftim??Mie nu imi pasa de astea!".Insa ca masinuta teleghidata de un copil de trei ani, o iei la vale trosnindu-ti capul de toate gardurile pana ajungi unde trebuie....acasa.
In pat, cu geamul deschis si toti muschii relaxati inchizi ochii si te gandesti la o ploaie de vara cu soare si parca, parca in coltul gurii apare conturul unui zambet.Pentru ca nimic nu e mai mangaietor decat un moment de liniste cu propria persoana...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu